luni, 7 septembrie 2009

AJUTOR!!! ... Suntem sechestrate! (20 august 2009)


TAYA (roscata) si BETTY (delicata alb cu roscat)(NOU! Betty a fost adoptata pe data de 22.08! Iar Taya si fratiorul ei, pe data de 03.09!)
Nu mai intelegem nimic!!! Suntem trei catelusi de buzunar, adica de talie foarte, foarte mica. Cineva, un… "om", ne-a abandonat. Ei, si ce daca, ne-am spus noi, doar suntem in Romania - tara tuturor posibilitalilor, o sa ne descurcam noi cumva, ca toata lumea. Asa ca ne-am gandit sa ne luam la intrecere cu masinile, poate, poate atragem atentia cuiva. Si chiar am reusit sa le intrecem. Va imaginati ce viteze prindem... dar am reusit si sa atragem atentia. Pe cand ne distram noi mai bine, o mana de alt fel de OM ne-a intrerupt distractia, ne-a luat impotriva vointei noastre din mijlocul intersectiei – plina de masini! - si ne-a dus in "tara fagaduintei"... adica aici(la cabinet). Spun ei ca e doar o perioda tranzitorie, si ca suntem inchise tocmai pentru a fi protejate de toate relele lumii. Stiti ceva? ... Noi nu credem ce am auzit, asa ca va rugam sa ne salvati - si chiar asa s-a intamplat, toti trei au fost adoptati.